Ianis Hagi n-a prins niciun minut în victoria lui Rangers din derby-ul cu Celtic, scor 2-0. Echipa lui Steven Gerrard s-a calificat în sferturile Cupei Scoției.
Fără să se bazeze deloc pe jucătorul român, Rangers s-a impus cu 2-0 pe teren propriu și speră să obțină eventul în Scoția, după ce a câștigat titlul la pas.
Davis și autogolul lui Kenny au făcut diferența în meciul de duminică, în care Ianis Hagi a fost anunțat titular: „Ne așteptam să avem acest meci mai târziu, dar un Old Firm e un Old Firm. Va fi un meci foarte frumos. Ne dorim să ne facem treaba, să câștigăm și să mergem mai departe”, spunea internaționalul român înaintea partidei, convins fiind că va fi titular. Ianis Hagi este campion cu Rangers și a devenit ținta celor de la Lazio, care a pus ochii pe jucătorul român.
Pe Ibrox, Ianis Hagi a început partida pe bancă și nici n-a prins până la final vreun minut: Steven Gerrard a făcut o singură schimbare și a preferat doar să-l înlocuiască pe Morelos cu Roofe.
Davis a deschis repede scorul pentru gazde, iar până la pauză s-a făcut 2-0, după autogolul lui Kenny.
Celtic putea să revină în joc în minutul 79, dar Edouard, vedeta oaspeților, nu l-a putut învinge din penalty pe McGregor.
Rangers: McGregor – Patterson, Goldson, Helander, Barisic – Aribo, Davis, Kamara – Morelos, Arfield, Kent
Celtic: Bain – Kenny, Welsh, Ajer, Christie – Turnbull, Brown, McGregor – Laxalt, Edouard, Elyounoussi
De la Ianis îmi doresc mult mai mult datorită calităților pe care le are. Normal că și numele tatălui său atârnă foarte greu. Gică Hagi stă la două case mai în față, e vecin cu mine. Când erau în vacanță, îl vedeam pe Ianis pe stradă, alergând, deci el muncește, e conștient de ce trebuie să facă”. Victor Pițurcă
De la Ianis îmi doresc mult mai mult datorită calităților pe care le are. Normal că și numele tatălui său atârnă foarte greu. Gică Hagi stă la două case mai în față, e vecin cu mine. Când erau în vacanță, îl vedeam pe Ianis pe stradă, alergând, deci el muncește, e conștient de ce trebuie să facă”.
Victor Pițurcă
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER